Într-o zi obișnuită din martie 1989, doi oameni se întâlnesc pe trotuar,
lângă o frizerie. Conversația lor pare banală, dar ceea ce se petrece în
spatele ușilor închise va rămâne secret timp de decenii. Unul dintre ei
poartă cu sine ceva extrem de important, ceva care ar putea schimba
totul. Dar nimeni nu știe asta. Nimeni nu ar trebui să știe.
Câteva săptămâni mai târziu, aceeași doi oameni se reîntâlnesc într-un
parc. De data aceasta, pe o bancă, sub cerul liber. Din nou, ceva se
întâmplă. Ceva se transmite. Ceva se pierde. Și din acel moment,
nimic nu va mai fi la fel. Dar ce anume s-a întâmplat cu adevărat în
acele zile decisive?
Ion Iliescu, viitorul președinte al României, era un om pe care Nicolae
Ceaușescu îl vedea ca o amenințare. Încă din anii ’80, Iliescu era
considerat periculos pentru regim. Fusese îndepărtat din funcții importante,
ținut departe de putere, supraveghetat constant. Dar în 1989, ceva se
schimbă. Atmosfera se încinge. Alte voci critice încep să se ridice
împotriva dictatorului. Și Iliescu simte că momentul a sosit.
În martie 1989, BBC și Europa Liberă difuzează ceea ce va deveni cunoscut
drept “Scrisoarea celor șase”. Este un document critic, semnat de veterani
ai Partidului Comunist, inclusiv Gheorghe Apostol și Silviu Brucan.
Mesajul este clar: schimbarea trebuie să vină. Iliescu vede aceasta și
ia o decizie radicală. El va redacta propria scrisoare, și va fi și mai
dură decât cea a celorlalți.
Virgil Măgureanu, care va deveni mai târziu directorul SRI, primește un
telefon de la Iliescu chiar a doua zi după difuzarea scrisorii celor șase.
Iliescu vrea să-i vorbească. Dar nu la birou, nu undeva oficial. Ei se
întâlnesc pe trotuar, lângă o frizerie. Măgureanu povestește: “A venit la
întâlnire pe trotuar, însoţit de un fost ambasador… se duseseră la frizer
și era un bun pretext să ne vedem.” Conversația este scurtă, dar decisivă.
Iliescu îi cere lui Măgureanu să-l ajute. Vrea să redacteze o scrisoare
și să o trimită la Europa Liberă. Măgureanu acceptă. Cei doi lucrează la
text. Măgureanu scrie o versiune, dar Iliescu nu este mulțumit. “Textul
lui era mai exaltat și mai puțin analitic”, povestește Măgureanu. Iliescu
rescrie totul. Versiunea lui este mai puternică, mai directă, mai radicală.
Câteva săptămâni mai târziu, Iliescu și Măgureanu se întâlnesc din nou.
De data aceasta, locul este Parcul Circului. Ei se așează pe o bancă.
Iliescu are cu el un diplomat, o mică geantă. Din ea, scoate manuscrisul.
Este scris pe hârtie de format A5. Iliescu îl dă lui Măgureanu. Conversația
continuă, dar acum vorbesc despre lucruri generale, banale. Nimeni care
ar putea vedea nu ar bănui ce se întâmplă de fapt.
Măgureanu ia manuscrisul și îl pune în buzunar. Planul este simplu: el
va bate textul la mașină și îl va da lui Ovidiu Trăznea, un profesor care
are conexiuni cu Ambasada Americană. Trăznea va transmite scrisoarea mai
departe, către Europa Liberă. Totul pare perfect. Totul pare că va funcționa.
Dar ceva se va întâmpla care va schimba totul.
Trăznea primește manuscrisul. Îl citește. Și apoi, face ceva neașteptat.
“Nu sunt mulţumit de text”, spune el. Și decide să redacteze el însuși o
altă versiune. Planul inițial era ca textul să fie transmis atașatului
cultural al Ambasadei SUA. Dar acum, lucrurile se complică. Trăznea vrea
să schimbe totul. Și din acel moment, scrisoarea lui Iliescu nu mai ajunge
la destinație. Ea nu este niciodată difuzată. Ea dispare.
Ani mai târziu, Iliescu va confirma povestea pe blogul personal. Dar va
clarifica ceva important: “Pentru transmiterea textului meu spre Europa
Liberă am apelat la Virgil Măgureanu, care mi-a vorbit despre posibilitatea
realizării acestui lucru prin profesorul Ovidiu Trăsnea. Nu-i înmânasem
textul pentru avizare, ci pentru trimitere. Dacă dorea, profesorul putea
redacta un alt text, dar nu în locul celui făcut de mine.” Cuvintele lui
Iliescu sugerează o frustrare care a durat decenii. Textul lui nu a ajuns
niciodată acolo unde trebuia. Și nimeni nu va ști niciodată ce ar fi putut
schimba dacă ar fi ajuns.
Aceast website își păstrează o poziție neutră pe scena politică, fără a susține partide sau ideologii. Materialul are un caracter pur informativ și de reflecție. Recomandăm analizarea mai multor puncte de vedere pentru o înțelegere completă și nuanțată a subiectului.
