A rămas retras, nu a vorbit aproape deloc și a lăsat în urmă o țară care deja fierbea. În timp ce toți ochii erau pe ce se întâmpla în România, Nicolae Ceaușescu a făcut o mișcare care și acum ridică semne de întrebare. Mulți au crezut că în spatele acelei plecări se ascundea ceva mult mai grav decât o simplă vizită oficială, iar de aici au pornit ani întregi de speculații, iar restul a venit imediat.
Au apărut zvonuri despre bani, aur și chiar oameni aduși din afară pentru a interveni în România. Nimeni nu se aștepta ca una dintre cele mai controversate deplasări externe ale fostului lider comunist să rămână atât de mult timp învăluită în mister. Iar când fostul șef al Parchetelor Militare, generalul Cătălin Ranco Pițu, a vorbit vineri seară la Antena 3 CNN, lucrurile au căpătat alt sens, însă surprizele nu s-au oprit aici.
Abia atunci a devenit clar despre ce este vorba, de fapt. Este vorba despre vizita lui Nicolae Ceaușescu în Iran, din 18-20 decembrie 1989, exact în zilele în care la Timișoara situația explodase. Potrivit lui Cătălin Ranco Pițu, în Dosarul Revoluției există o parte amplă, numită „Ceaușescu, vizita în Iran”, analizată atent de procurorii militari. Anchetatorii au vrut să afle ce a făcut, ce știa și ce urmărea în acel moment, iar ce a ieșit la iveală schimbă multe percepții.
Una dintre cele mai circulate povești a fost că Ceaușescu ar fi plecat cu sume uriașe de valută sau chiar cu lingouri de aur în avionul prezidențial. S-a spus și că s-ar fi întors în țară însoțit de luptători pregătiți să intervină împotriva revoluționarilor. Numai că, potrivit concluziilor din Dosarul Revoluției, toate aceste scenarii au fost infirmate. Nici banii, nici aurul, nici varianta cu oamenii aduși pentru represiune nu s-au confirmat, dar adevărata miză a vizitei a atras imediat atenția.
În realitate, deplasarea ar fi avut un obiectiv strict politic și economic. Ceaușescu voia un acord pe termen lung cu Iranul, într-un moment în care România trecea printr-o criză energetică severă. Potrivit documentelor și mărturiilor analizate, planul era simplu și urgent: România să livreze aproximativ trei milioane de tone de grâu, iar la schimb să primească țiței și gaze naturale. Cei care l-au însoțit au spus că liderul comunist era foarte mulțumit de discuțiile de la Teheran, însă problema reală era alta.
Mulți s-au întrebat cum a putut să plece tocmai atunci, când la Timișoara situația devenea din ce în ce mai gravă. Explicația prezentată de fostul procuror militar este că Nicolae Ceaușescu era convins că deține controlul total. El primise asigurări din partea structurilor de forță că totul este „sub control”, iar acest mesaj l-a făcut să creadă că poate părăsi țara fără riscuri. În dimineața de 18 decembrie 1989, în jurul orei 5:30, Ion Coman i-ar fi transmis exact această evaluare, dar de aici totul a luat altă turnură.
Deși părea sigur pe situație, comportamentul lui Ceaușescu în acea vizită nu a mai semănat cu cel din alte deplasări externe. Martorii au povestit că, spre deosebire de alte drumuri oficiale, nu a stat alături de delegație și nu a discutat aproape nimic pe durata zborului de aproximativ patru ore spre Teheran. A rămas în cabina sa și a evitat orice conversație despre Timișoara. Totuși, există certitudinea că a vorbit de mai multe ori cu Elena Ceaușescu, rămasă în țară, iar asta a spus multe.
Un alt detaliu care a atras atenția a fost felul în care partea iraniană a gestionat vizita. Jurnaliștii români aflați la Teheran au observat că unele televiziuni locale vorbeau despre tensiunile din România, însă presa oficială iraniană prezenta evenimentele într-o lumină favorabilă regimului de la București. Potrivit relatărilor, principalul ziar iranian descria informațiile despre Timișoara drept minciuni și încercări de sabotare a relațiilor româno-iraniene, iar reacțiile stârnite după aceea au fost puternice.
Mai mult, jurnaliștii occidentali aflați la Teheran au încercat să îi pună lui Ceaușescu întrebări despre ce se întâmpla în România, dar nu au fost lăsați să ajungă la el. Securitatea iraniană a colaborat cu echipele românești trimise în avans, tocmai pentru a limita orice contact incomod cu presa. Vizita fusese pregătită încă din 12 decembrie, iar deplasarea era și un gest de reciprocitate după vizita făcută la București, la începutul lui 1989, de Ali Khamenei, pe atunci președintele Iranului. Dincolo de zvonuri și legende, ancheta arată că miza principală a fost un acord energetic considerat vital de regim, în timp ce acasă prăbușirea era deja în plină desfășurare.
Aceast website își păstrează o poziție neutră pe scena politică, fără a susține partide sau ideologii. Materialul are un caracter pur informativ și de reflecție. Recomandăm analizarea mai multor puncte de vedere pentru o înțelegere completă și nuanțată a subiectului.
