Actorul și regizorul Florin Călinescu, astăzi cunoscut pentru umorul său tăios, a pornit în viață fără sprijinul pe care mulți copii îl consideră firesc. Părinții s-au despărțit înainte ca el să ajungă la grădiniță, iar custodia i-a revenit tatălui, cadru militar plecat des în misiuni. În lipsa acestuia, micuțul Florin a stat în gazdă la Vicky, o bucătăreasă maghiară din Timișoara, care îi gătea, îi cumpăra haine și îi oferea singura formă de grijă constantă.
După orele de școală, băiatul rămânea singur într-un apartament mic, în care liniștea era spartă doar de foșnetul paginilor. Acolo a descoperit câteva romane lăsate de soțul decedat al lui Vicky și, din curiozitate, a început să descifreze literele. „Am învățat să citesc, pentru că avea doamna Vicky niște cărți de la răposat…”, mărturisește el. Citind cuvânt după cuvânt, a transformat lipsa jucăriilor într-un avantaj: imaginația lui creștea odată cu fiecare filă întoarsă.
CITEȘTE ȘI: Arestarea unui tiktoker stârnește valuri; Florin Călinescu lovește în autorități
Jucăriile, ciocolata ori bicicleta făceau parte din poveștile altor copii, nu din viața lui. În loc să plângă după ele, Florin și-a promis că, atunci când va avea bani, își va îndeplini singur dorințele. Așa se face că, la 32 de ani, a intrat într-un magazin și a cumpărat, cu entuziasm de adolescent, primul trenuleț electric și o bicicletă strălucitoare. „Eu n-am avut jucării, n-am avut dulciuri, ciocolată, biciclete…”, spune actorul, explicând cât de mult a contat acel moment.
Nici zilele de naștere nu semănau cu cele din filme: torturile cu lumânări colorate lipseau cu desăvârșire. Actorul povestește că prima suflare în lumânări a venit într-un context dureros, la înmormântarea bunicii: „Cred că prima dată am suflat în lumânările colivei bunicii mele…”. Până la 18 ani, aniversările lui treceau aproape neobservate, iar Florin își concentra energia pe lectură și pe visul de a urca, într-o zi, pe scenă. Dorința de atenție s-a transformat într-o motivație puternică.
CITEȘTE ȘI: Un refugiu în natură: Florin Călinescu își găsește liniștea într-o rulotă, departe de lumina reflectoarelor
La majorat, tânărul a hotărât să își întâlnească mama biologică, pe care nu o mai văzuse de la patru-cinci ani. Vizita nu a adus apropierea sperată, relația rămânând rece, însă experiența i-a confirmat că își poate construi singur drumul. Învățăturile dobândite în anii grei – autodisciplina, ironia salvatoare și curajul de a experimenta – l-au propulsat ulterior în teatru, televiziune și film. Astăzi, succesul lui Florin Călinescu demonstrează că lipsurile pot fi transformate în resurse neobișnuite.
Povestea sa rămâne un reminder că, dincolo de suferințe și goluri afective, se pot naște pasiuni care schimbă destine. Lectura, încăpățânarea și dorința de a nu se lăsa definit de trecut au construit un artist complex, pentru care scena este, astăzi, locul în care regăsește tot ce i-a lipsit în copilărie.
CITEȘTE ȘI: Un refugiu în natură: Florin Călinescu își găsește liniștea într-o rulotă, departe de lumina reflectoarelor
